Răscoala unui eu rătăcitor

Lumea mea nu e a voastră,
E lumea vie dintre morţi,
Eu o trăiesc şi o-nţeleg
Mai bine decât puteţi voi toţi.

Nu concentrează ineditul,
Nu e o lume ideală,
E doar un spaţiu fără oameni,
O lume pură, spirituală.

E-un cerc prin care mă învârt
Când vă refuz,când vă resping,
Când mă vedeţi tot indispusă,
Fantasme albe mă cuprind.

Şi beau gustând cu patimă
Dintr-un pahar plin cu pelin,
Ce mi-l oferă ca să-mi mângâi
Sufletul cu-amar venin.

Epilogul Naturans

Pe malul unei ape dulci,
Cu unde line, termurânde,
O nalucă se iveşte
Şi în murmuru-i pătrunde.

Cerurile argintii
Scuipă flăcări, se topesc,
Se cutremură pământul,
De stânci groase se izbesc.

Soarele se contopeşte
Cu sclipiciul mândrei lune
Şi apoi se-mbrăţişează
Stelele ca să-i cunune.

Câtă dragoste în dânsa
Când priveşte mândrul soare...!
Îl atinge, îl desmiardă
Şi-l sărută cu ardoare.

Un salcâm cu trunchi cojit
Scap-o lacrimă prin gene
Ramurile aplecându-şi,
Îmcruntându-şi lungi sprâncene.

Oftatu-i e apăsător
Gândindu-se la tot ce-a fost,
Cum trece timpul peste lume,
Cum trece totul fără rost.

Zece gloanţe

Am zece gloanţe în mâini,
Dar timpu-mi răpeşte puterea.
Am învăţat că acesta e preţul
Plătit ca să simt mângâierea.

Un glonte pierdut e o rană,
O speranţă în minus din mine,
Oftatul adânc ce mă-ndeamnă
Treptat să mă-ndrept către tine.

Pistoale umane mânjite,
Durere şi sânge, război
Şi lacrimi ce curăţă răni
Şi oameni sufocaţi de nevoi.

Un glonte pentru iubire,
Al doilea e libertate,
Al treilea pentru-nplinire,
Iar unul pentru dreptate.

Alt glonte îl pierd pentru pace
Şi-un altul pentru găsire,
Alt glonte pentru speranţă
Şi altul spre mântuire.

Şi iată că lupt doar cu două:
Unul îl dau pentru suflet,
Iar altul pentru sfârşit,
Deşi nu reuşesc să mă-ncumet
Să spun c-am pierdut, deşi ştiu
Că viaţa-n esenţă-i o luptă,
Iar când renunţi e mult prea târziu.

Zbor

Privesc spre cer
Şi-aş vrea să zbor,
Să mă desprind de lume,
Să fiu un tainic zburător
Fără-un destin anume.

Să rătăcesc prin ploi şi vânt
Ca un cocor sihastru,
Să fiu doar eu cu norii mei
Într-un neant albastru.

Cu fulgi de nea ca să mă joc
Când vine rece iarna,
Să strâng tot puful la un loc
Ca să îmi vindec rana.

Mi-aş alunga dureri adânci,
Memorii de departe
Într-un univers spinos,
Cuprinse într-o carte
Şi-aş dansa cu norii mei
Iubind o lume-aparte.

Ultim omagiu

Spumegă zarea de fum,
Iar străzile-s mânjite de ploaie.
Ţi-am scris în rime glasul fierbinte,
Ţi-am aşternut destinul pe foaie.

Ce izvor de lacrimi ţi-a dat viaţă?
Din ce tărâm de chin ai răsărit?
De ce nu ţi-e caldă privirea de gheaţă
Când până şi vorba din gură ţi-a pierit?

Privesc dinapoi, deşertu-i uscat,
Dinainte pământul geme de trist...
Ecoul unui clopot de-adio s-a stins,
Te-nsoţesc regretând cu capul plecat.

Tumult

Joc de cuvinte şi joc de plăceri,
Priviri nepătrunse şi voci de hazard,
Ce ploaie de valuri, ce frământări şi dureri,
Suspinul cu gândul la ziua de ieri...

Sărutul fierbinte şi ochii de ceară,
Un zâmbet haotic, furtuna de spaimă,
Dansul de lună cu marea din seară,
Apusul din urlet,însângerare amară.

A-ntunecat şi simţul cel mai ne-nsemnat,
A risipit prin peşteri suflete de morţi,
S-a ridicat pământul în toiul unei nopţi
Ca să striveasc-un demon ce-i domină pe toţi.

Lumea-i o prăpastie,zbor în invers sens,
Un ceas tăcut tot bate,pământurile fierb,
Zarea e cuprinsă de negru fum şi dens,
Sfârşitul e aproape,de când la el visez...

Exclusión

Mis piernas caminan por temor,
Por la tormenta de arena ardiente,
Miraje en velos me lleva
En dolores que el cuerpo no siente.

Con ojos de lágrima amarga,
Con labios secados de muerte,
Despierto en la madrugada
Otra vez esperando de verte.

Ahora soy angel sin alas,
Igual que una tumba de frío,
Igual que la tierra de negro
Al pensar que no eres mío.

Eres de otro mundo,
Dimensión de colores y vida
Y mi suerte dolida, oscura
Nunca será colorida.

En mi largo cielo de estrellas
Tu luces en llamas de fuego
Y seas donde quieres que seas
De mi recuerdo no tengas miedo.

Cosmogonie

Infern şi Paradis prezente pe Pământ
Şi totul ia sfârşit într-un uitat mormânt...

Noi oscilăm continuu
Între două planuri:
Paradis-Infern,
Valoare şi neanturi.

Şi cu toate acestea
Traim in non-valoare
Şi teama, goliciunea
Ne-a risipit in mare...

O mare-a aparenţei
Ce dezumanizează,
Ce de perfecţiune
Treptat ne-ndepărtează.

Aceasta este viaţa în câteva cuvinte,
Cu proprii năzuinţe,
Cu vise ne-mplinite,
Cu doruri, suferninţe,
Speranţe-nchipuite.

Conştiinţa

Bolta plumburie apasă codrul veşted,
Frunze moarte printre crengi se rătăcesc,
Frângându-se aspru sub tălpile mele,
Adieri fierbinţi obrajii mi-i răcesc.

Văzduhul static cheamă simţurile mele,
O-nfiorare-a fricii îmi străbate trupul,
Intuind prezenţa strigoiului oniric
Ce-mi alungă paşii şi îmi răpeşte suflul.

Inima-mi îngheaţă sub groaznica temoare,
Cu toate ca n-o văd o simt mereu aproape
De parcă mă urmează,de parcă mă cuprinde
Prizonieră-n spaţiul tainicelor şoapte.

O lumină albă a spiritualităţii
A încolţit în mine, mă-ndeamnă spre scăpare,
Îmi iuţeşte pasul, alerg înspăimântată,
Căutând zadarnic o poartă de salvare.

Corzile viorii din psihicul uman
A creionat pasteluri de veşnice-amintiri
Care prin anamneză mi se succed în minte
Descătuşând în mine propriile trăiri.

Gând ludic

Colecţionez amintiri nefericite
Într-o grea cutie de plumb.
Nici nu apucă aşterne-s-ar praful
Căci iarăşi în dânsa m-afund.

Rar mai apuc a cuprinde-ntr-o mână
O blândă mângâiere senină...
Rar mai pătrunde-n coloratele griuri
O bună intenţie străină.

Dar chiar şi atunci sărmanele chipuri
Din zâmbetul lumii-nsorite
Poartă ecoul demonic de spaimă
Şi-apar ca fantasme de viaţă gonite.

Astfel rămân cu strânsele lacrimi,
Suferinţe din timpul tăcut,
Le-nţeleg şi le-aştept de-a pururi sa fie
Mărturii de suflet pierdut.