Pe malul unei ape dulci,
Cu unde line, termurânde,
O nalucă se iveşte
Şi în murmuru-i pătrunde.
Cerurile argintii
Scuipă flăcări, se topesc,
Se cutremură pământul,
De stânci groase se izbesc.
Soarele se contopeşte
Cu sclipiciul mândrei lune
Şi apoi se-mbrăţişează
Stelele ca să-i cunune.
Câtă dragoste în dânsa
Când priveşte mândrul soare...!
Îl atinge, îl desmiardă
Şi-l sărută cu ardoare.
Un salcâm cu trunchi cojit
Scap-o lacrimă prin gene
Ramurile aplecându-şi,
Îmcruntându-şi lungi sprâncene.
Oftatu-i e apăsător
Gândindu-se la tot ce-a fost,
Cum trece timpul peste lume,
Cum trece totul fără rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu