10 martie 2011

Soliloc


Ia,vino şi vorbeşte-mi!
te-ascult întreaga noapte...
Tăceri demonice mă-ndreaptă
spre tine printre şoapte.

Taina fiecărei clipe
ce arde timpul dintre noi
se-ascunde-n promisiuni deşarte
ce-au risipit mii de nevoi.

Ascult mereu durerea ta
prin ticăiala unui ceas.
Sorbind cafea,fumând tabac
conştientizez ce-a mai rămas.

O linişte prin clar-obscur;
doar ploaia-n geam îmi spune iar
că-s singură-ntr-un bar murdar
şi-n gură am un gust amar.

08 ianuarie 2011

Cuget morbos

Fiecare dintre noi simte adevărul, puţini îl rostesc, puţini îl conştientizează şi mulţi îl caută mereu în ceilalţi sau în realitatea exterioară,neştiind că,după cum susţinea Sfântul Agustin,adevărul se află în noi înşine,bine tăinuit de un anume Master Interior.
.....................................................................................
Defineşte-mă drept o excepţie de la categorii, iar dacă nu îmi vei urma îndemnul, eu am, în schimb, certitudinea că vor exista momente în care glasul interior îţi va mărturisi de ce. Pentru mine este suficient.
.....................................................................................
Mi-am pierdut sufletul prin aşternuturi goale, am adulmecat mirosul unor dorinţe ipocrite, am adunat amintiri neînsemnate şi am gustat amarul unor săruturi reci, însă nu am atins nicio inimă.
.....................................................................................
Există două clase de oameni: cei ce sunt goi pe dinăuntru şi care mereu se luptă să arate că sunt bogaţi în exterior şi cei bogaţi în interior care mereu vor trece neobservaţi; cei care totuşi îi vor observa vor fi puţini şi vor trebui să le pătrundă cele mai profunde taine prin câştigul încrederii pentru totdeauna. Eu aş începe prin a lucra cu spiritul.
.....................................................................................
Încă n-am învăţat să preţuiesc iubirea celor puţini ce mi-o poartă, numai indiferenţa multora ce mă înconjoară.
.....................................................................................
Alegerea unui început de drum spre împlinirea ta ca om depinde de cunoaşterea propriului "eu".
.....................................................................................
În fiecare zi tot câte un actor de pe scena mea dispare. Se retrage în culise: culisele amintirilor cuprinse în formula "au fost odată". Dar piesa mea continuă cu actori noi şi sper ca finalul ei să fie spectaculos,realizat de cei mai buni.
......................................................................................
Cuvintele şi-au pierdut puterea şi tocmai din acest motiv valenţa cuvântului "dezamăgire" a atins apogeul, fiind plin de încărcătură emoţională,convingere absolută şi înţeles.
......................................................................................
Oamenii pe care îi văzusem puternici, se dovedesc a fi mai slabi decât mine. De ei simţeam nevoia să mă agăţ,însă am sfârşit prin a-i târî după mine,căci ghearele lor stau înfipte în carnea mea,provocând o durere insuportabilă. Trebuie să mă descotorosesc de ei.
......................................................................................
Tuturor celor ce au fost părtinitorii devenirii mele le port o nemărginită recunoştinţă. Fie ei buni sau răi deopotrivă, m-au îndrumat spre nefericirea ce azi ridică din punct de vedere valoric fericirea efemeră la cotele maxime ale trăirii intense.
.....................................................................................
Sinele, fiinţa noastră integrală, stă fără îndoială sub semnul întrebării. De teama răspunsurilor ce pot fi revelate prin simpla dezamorţire a inconştientului, ne convine plafonarea într-un sistem rigid al negării ce atrofiază raportarea la ceilalţi.
....................................................................................
Nicicând n-au fost mai liniştite apele care altminteri erau atât de tulburi. În ciuda oboselii, psihicul nu putea fi într-o stare mai potrivită decât acum, iar lumina pare să-şi facă loc printre simţuri inerte.
.....................................................................................
Priceperea la ceilalţi este direct proporţională cu priceperea la sine. Acordarea de sfaturi celorlalţi înseamnă îndrumarea propriului "eu" şi proiectarea năzuinţelor, aspiraţiilor şi dorinţelor noastre în vieţile altora.
......................................................................................
Cum poate fi numit acel sentiment ce ne devorează întreaga raţiune atunci când eul propriu intră într-o interdependenţă cu cel al altuia? De ce acest fapt constatat este atât de intens şi nepotrivit, plăcut şi necesar deopotrivă?

02 decembrie 2010

Risipirea animei


Mi-ai strâns în pumn
Calde sentimente mărunte.
Le-ai strivit ca pe hârtie şi-apoi
Le-ai aruncat ca lucruri nevrute.

Iar acum că timpul s-a scurs
Ca lacrima topită prin gene,
Cu vorba tremurată pe buze
Îţi arăt ce-mi curge prin vene.

Un ghemotoc de carton
-altminteri calde simţiri-
Acum e gol de iubiri,
Un cerc infinit, rătăciri,
Cuvinte-nşirate pe răni,
Speranţe pierdute-amintiri.

Armaghedonul adesea mă cheamă
Ecoul demonic - Priviri.

12 septembrie 2010

Interdependenţa opuşilor

El - cerul, iar ea lumina.
Au cuprins întreaga lume într-o singură scânteie
Şi s-a zguduit pământul.
Pământul lor.

El - apa, ea - focul.
S-au cuprins în joc de fluturi şi culori.
Curcubeu sub soare.
Curcubeul lor.

El - roua, ea - scânteia.
Prin ţărâna rece, neagră s-au iubit.
Noroi cald.
Noroiul lor.

El - înger, ea - demon.
Au cuprins în braţe Raiul şi Infernul.
Credinţa veche, nouă.
Credinţa lor.

Şi continuă să creadă
În lumea lor.

25 august 2010

Năzuninţă refulată

Şi drept urmare...
Drept urmare simţeam nevoia nebuniei tinereşti.
Simţeam nevoia râsetelor fără sens,
atât de senine şi calde.

Simţeam nevoia unui univers deschis,
univers de culoare şi vise,
de bucuria celor care trăiesc în basm.
numai o dată să uit de întunecimea simţurilor mele.

Si drept urmare...
Drept urmare gravitez printre vise.
ale mele, ale lor.
Vise din neguri şi vise-n culori.

09 august 2010

Consimţământul extrem al morţii


Aş vrea să fiu mormânt,
Mormânt jilav de lacrimi...
Să nu spun nimănui vreun cuvânt anume.
Aş vrea să fiu acolo,
Trei metri sub pământ...
Să nu mai ştiu de nimeni,să nu mai fiu pe lume.

Aş vrea ca ochii mei
Să stea închişi şi reci...
Să nu îi încălzească atâtea mii de lacrimi.
Aş vrea ţărâna grea
Să-mi smulgă de pe suflet
Atâtea frământări, atâtea mii de patimi.

Şi cine ştie?
Poate şi tata e acolo...
Şi-i voi simţi iubirea,iubirea părintească.
Şi chiar de-i negru totul
Mai bine un cadavru,
Decât fiinţă moartă,fiinţă pământească.

31 iulie 2010

Solitudinea socială

Mereu îşi înalţă privirea
noi edificii solemne;
Pământul se-nalţă-n lumină,
iar eu mă scufund prin regrete...

Întregul univers se înalţă
În a gloriei frumoasă lumină,
doar eu am ales întuneric
şi cântec macabru-n surdină.

Lumea în centru-i lumină,
la margini rămâne crepuscul.
Eu sunt un "există" mai singur,
"Există" aproape minuscul.

Amestec vinul cu sânge,
apoi pe cadavre-l preling;
cadavrele reci se-nfioară,
iar voci tenebroase se sting.

Şi lumea străluceşte aievea,
Eu stau şi-o privesc din crepuscul
căci sunt un "există" mai singur,
Un "există" aproape minuscul.

01 aprilie 2010

Răscoala unui eu rătăcitor


Lumea mea nu e a voastră,
E lumea vie dintre morţi,
Eu o trăiesc şi o-nţeleg
Mai bine decât puteţi voi toţi.

Nu concentrează ineditul,
Nu e o lume ideală,
E doar un spaţiu fără oameni,
O lume pură, spirituală.

E-un cerc prin care mă învârt
Când vă refuz,când vă resping,
Când mă vedeţi tot indispusă,
Fantasme albe mă cuprind.

Şi beau gustând cu patimă
Dintr-un pahar plin cu pelin,
Ce mi-l oferă ca să-mi mângâi
Sufletul cu-amar venin.

19 martie 2010

Epilogul Naturans

Pe malul unei ape dulci,
Cu unde line, termurânde,
O nalucă se iveşte
Şi în murmuru-i pătrunde.

Cerurile argintii
Scuipă flăcări, se topesc,
Se cutremură pământul,
De stânci groase se izbesc.

Soarele se contopeşte
Cu sclipiciul mândrei lune
Şi apoi se-mbrăţişează
Stelele ca să-i cunune.

Câtă dragoste în dânsa
Când priveşte mândrul soare...!
Îl atinge, îl desmiardă
Şi-l sărută cu ardoare.

Un salcâm cu trunchi cojit
Scap-o lacrimă prin gene
Ramurile aplecându-şi,
Îmcruntându-şi lungi sprâncene.

Oftatu-i e apăsător
Gândindu-se la tot ce-a fost,
Cum trece timpul peste lume,
Cum trece totul fără rost.

14 ianuarie 2010

Zece gloanţe



Am zece gloanţe în mâini,
Dar timpu-mi răpeşte puterea.
Am învăţat că acesta e preţul
Plătit ca să simt mângâierea.

Un glonte pierdut e o rană,
O speranţă în minus din mine,
Oftatul adânc ce mă-ndeamnă
Treptat să mă-ndrept către tine.

Pistoale umane mânjite,
Durere şi sânge, război
Şi lacrimi ce curăţă răni
Şi oameni sufocaţi de nevoi.

Un glonte pentru iubire,
Al doilea e libertate,
Al treilea pentru-nplinire,
Iar unul pentru dreptate.

Alt glonte îl pierd pentru pace
Şi-un altul pentru găsire,
Alt glonte pentru speranţă
Şi altul spre mântuire.

Şi iată că lupt doar cu două:
Unul îl dau pentru suflet,
Iar altul pentru sfârşit,
Deşi nu reuşesc să mă-ncumet
Să spun c-am pierdut, deşi ştiu
Că viaţa-n esenţă-i o luptă,
Iar când renunţi e mult prea târziu.