Mereu îşi înalţă privirea
noi edificii solemne;
Pământul se-nalţă-n lumină,
iar eu mă scufund prin regrete...
Întregul univers se înalţă
În a gloriei frumoasă lumină,
doar eu am ales întuneric
şi cântec macabru-n surdină.
Lumea în centru-i lumină,
la margini rămâne crepuscul.
Eu sunt un "există" mai singur,
"Există" aproape minuscul.
Amestec vinul cu sânge,
apoi pe cadavre-l preling;
cadavrele reci se-nfioară,
iar voci tenebroase se sting.
Şi lumea străluceşte aievea,
Eu stau şi-o privesc din crepuscul
căci sunt un "există" mai singur,
Un "există" aproape minuscul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu