Zbor

Privesc spre cer
Şi-aş vrea să zbor,
Să mă desprind de lume,
Să fiu un tainic zburător
Fără-un destin anume.

Să rătăcesc prin ploi şi vânt
Ca un cocor sihastru,
Să fiu doar eu cu norii mei
Într-un neant albastru.

Cu fulgi de nea ca să mă joc
Când vine rece iarna,
Să strâng tot puful la un loc
Ca să îmi vindec rana.

Mi-aş alunga dureri adânci,
Memorii de departe
Într-un univers spinos,
Cuprinse într-o carte
Şi-aş dansa cu norii mei
Iubind o lume-aparte.

Ultim omagiu

Spumegă zarea de fum,
Iar străzile-s mânjite de ploaie.
Ţi-am scris în rime glasul fierbinte,
Ţi-am aşternut destinul pe foaie.

Ce izvor de lacrimi ţi-a dat viaţă?
Din ce tărâm de chin ai răsărit?
De ce nu ţi-e caldă privirea de gheaţă
Când până şi vorba din gură ţi-a pierit?

Privesc dinapoi, deşertu-i uscat,
Dinainte pământul geme de trist...
Ecoul unui clopot de-adio s-a stins,
Te-nsoţesc regretând cu capul plecat.

Tumult

Joc de cuvinte şi joc de plăceri,
Priviri nepătrunse şi voci de hazard,
Ce ploaie de valuri, ce frământări şi dureri,
Suspinul cu gândul la ziua de ieri...

Sărutul fierbinte şi ochii de ceară,
Un zâmbet haotic, furtuna de spaimă,
Dansul de lună cu marea din seară,
Apusul din urlet,însângerare amară.

A-ntunecat şi simţul cel mai ne-nsemnat,
A risipit prin peşteri suflete de morţi,
S-a ridicat pământul în toiul unei nopţi
Ca să striveasc-un demon ce-i domină pe toţi.

Lumea-i o prăpastie,zbor în invers sens,
Un ceas tăcut tot bate,pământurile fierb,
Zarea e cuprinsă de negru fum şi dens,
Sfârşitul e aproape,de când la el visez...

Exclusión

Mis piernas caminan por temor,
Por la tormenta de arena ardiente,
Miraje en velos me lleva
En dolores que el cuerpo no siente.

Con ojos de lágrima amarga,
Con labios secados de muerte,
Despierto en la madrugada
Otra vez esperando de verte.

Ahora soy angel sin alas,
Igual que una tumba de frío,
Igual que la tierra de negro
Al pensar que no eres mío.

Eres de otro mundo,
Dimensión de colores y vida
Y mi suerte dolida, oscura
Nunca será colorida.

En mi largo cielo de estrellas
Tu luces en llamas de fuego
Y seas donde quieres que seas
De mi recuerdo no tengas miedo.

Cosmogonie

Infern şi Paradis prezente pe Pământ
Şi totul ia sfârşit într-un uitat mormânt...

Noi oscilăm continuu
Între două planuri:
Paradis-Infern,
Valoare şi neanturi.

Şi cu toate acestea
Traim in non-valoare
Şi teama, goliciunea
Ne-a risipit in mare...

O mare-a aparenţei
Ce dezumanizează,
Ce de perfecţiune
Treptat ne-ndepărtează.

Aceasta este viaţa în câteva cuvinte,
Cu proprii năzuinţe,
Cu vise ne-mplinite,
Cu doruri, suferninţe,
Speranţe-nchipuite.

Conştiinţa

Bolta plumburie apasă codrul veşted,
Frunze moarte printre crengi se rătăcesc,
Frângându-se aspru sub tălpile mele,
Adieri fierbinţi obrajii mi-i răcesc.

Văzduhul static cheamă simţurile mele,
O-nfiorare-a fricii îmi străbate trupul,
Intuind prezenţa strigoiului oniric
Ce-mi alungă paşii şi îmi răpeşte suflul.

Inima-mi îngheaţă sub groaznica temoare,
Cu toate ca n-o văd o simt mereu aproape
De parcă mă urmează,de parcă mă cuprinde
Prizonieră-n spaţiul tainicelor şoapte.

O lumină albă a spiritualităţii
A încolţit în mine, mă-ndeamnă spre scăpare,
Îmi iuţeşte pasul, alerg înspăimântată,
Căutând zadarnic o poartă de salvare.

Corzile viorii din psihicul uman
A creionat pasteluri de veşnice-amintiri
Care prin anamneză mi se succed în minte
Descătuşând în mine propriile trăiri.

Gând ludic

Colecţionez amintiri nefericite
Într-o grea cutie de plumb.
Nici nu apucă aşterne-s-ar praful
Căci iarăşi în dânsa m-afund.

Rar mai apuc a cuprinde-ntr-o mână
O blândă mângâiere senină...
Rar mai pătrunde-n coloratele griuri
O bună intenţie străină.

Dar chiar şi atunci sărmanele chipuri
Din zâmbetul lumii-nsorite
Poartă ecoul demonic de spaimă
Şi-apar ca fantasme de viaţă gonite.

Astfel rămân cu strânsele lacrimi,
Suferinţe din timpul tăcut,
Le-nţeleg şi le-aştept de-a pururi sa fie
Mărturii de suflet pierdut.

Moartea care duce spre moarte

Neîmplinirea viselor trecute
Acum e cenuşa care spulberă fum,
E apusul tomnatic şi umed de-a pururi
Ce-a învelit un suflet în veşminte de scrum.

Ai aripa ruptă şi trup îndurerat,
Albul ocular ţi-e înmuiat în sânge,
De mâinile-ţi schingiuite poate ai uitat
Şi-n strigătul tău mut aud o voce cum plânge.

Un abur dulce de miros cadaveric
De suflete pierdute şi veşnic chinuite,
Te poartă spre Infernul ce zace-n întuneric
Şi geme printre trupuri de moarte putrezite.

Omul este trecător...

Cărare cu pietriş mărunt
E drumul meu către mormânt.
Cu flori albe eu păşesc
Pe cel drag ca să-l găsesc
În humă neagră îmbrăcat,
Căci în ţărână are pat.
Îmi curg şiroaie limpezi lacrimi,
Inima se scaldă-n patimi
Şi sufletul furios se zbate,
Însă mortul e departe.
Înapoi nu-l pot aduce,
În judecată-o să se-arunce.
Resemnarea îmi rămâne,
Doar dorul îl mai iau cu mine.

Renunt

Am făcut cripta amintirilor şi las în urma mea întreaga viaţă de până acum..
Orice sfârşit e prilejul a altor o mie de noi începuturi.
Pentru ultima dată aduc flori acestui mormânt,oferind o atingere caldă gândurilor ce mă petrec şi mă dor...
Destinul s-a jucat cu mine şi m-a pus acum dinaintea unei răscruci.
Nu ştiu ce alegere să fac,nu ştiu pe ce drum ar trebui să apuc,
Nu ştiu nimic din ce mi-ar putea fi benefic sau dăunător,
Nu vreau decât să-mi fie în cale ieşirea din zbuciumul ce mă mistuie...
Se spune că în spatele omului e cineva care îl ajută să înainteze
Şi tind să cred că am rămas în singurătate, lipsită de paşii îndrumători,
Fapt pentru care speranţa mea şi-a luat zborul şi nu s-a mai întors, lumea mea s-a prăbuşit,cerul nu mai e cer pentru mine,soarele nu mai e soare...nimic nu mai are sens...

Dorinţe

Sub umbra veşnicei uitări
Aş dori să mă pitesc,
Să te-arunc în spume albe
Ale-oceanului ceresc…

Ţi-aş face aripi din mătase
Şi te-aş avânta spre nori,
Dar mi-ai lua şi tinereţea
Dintre anii trecători…

Ţi-aş croi un drum din perle
Pe care să păşeşti în viaţă…
Cu migală aş potrivi
Fiecare fir de aţă.

Ţi-aş trece inima prin aur,
Din ea egidă aş lucra
Ca să înfrunţi întreaga oaste
A răului din viaţa ta.

Aş ursi un alt destin
Numai să-ţi alin durerea,
Dar în care să-mi rămână
Aievea, eternă mângâierea…