Risipirea animei

Mi-ai strâns în pumn
Calde sentimente mărunte.
Le-ai strivit ca pe hârtie şi-apoi
Le-ai aruncat ca lucruri nevrute.

Iar acum că timpul s-a scurs
Ca lacrima topită prin gene,
Cu vorba tremurată pe buze
Îţi arăt ce-mi curge prin vene.

Un ghemotoc de carton
-altminteri calde simţiri-
Acum e gol de iubiri,
Un cerc infinit, rătăciri,
Cuvinte-nşirate pe răni,
Speranţe pierdute-amintiri.

Armaghedonul adesea mă cheamă
Ecoul demonic - Priviri.

Interdependenţa opuşilor

El - cerul, iar ea lumina.
Au cuprins întreaga lume într-o singură scânteie
Şi s-a zguduit pământul.
Pământul lor.

El - apa, ea - focul.
S-au cuprins în joc de fluturi şi culori.
Curcubeu sub soare.
Curcubeul lor.

El - roua, ea - scânteia.
Prin ţărâna rece, neagră s-au iubit.
Noroi cald.
Noroiul lor.

El - înger, ea - demon.
Au cuprins în braţe Raiul şi Infernul.
Credinţa veche, nouă.
Credinţa lor.

Şi continuă să creadă
În lumea lor.

Năzuninţă refulată

Şi drept urmare...
Drept urmare simţeam nevoia nebuniei tinereşti.
Simţeam nevoia râsetelor fără sens,
atât de senine şi calde.

Simţeam nevoia unui univers deschis,
univers de culoare şi vise,
de bucuria celor care trăiesc în basm.
numai o dată să uit de întunecimea simţurilor mele.

Si drept urmare...
Drept urmare gravitez printre vise.
ale mele, ale lor.
Vise din neguri şi vise-n culori.

Consimţământul extrem al morţii

Aş vrea să fiu mormânt,
Mormânt jilav de lacrimi...
Să nu spun nimănui vreun cuvânt anume.
Aş vrea să fiu acolo,
Trei metri sub pământ...
Să nu mai ştiu de nimeni,să nu mai fiu pe lume.

Aş vrea ca ochii mei
Să stea închişi şi reci...
Să nu îi încălzească atâtea mii de lacrimi.
Aş vrea ţărâna grea
Să-mi smulgă de pe suflet
Atâtea frământări, atâtea mii de patimi.

Şi cine ştie?
Poate şi tata e acolo...
Şi-i voi simţi iubirea,iubirea părintească.
Şi chiar de-i negru totul
Mai bine un cadavru,
Decât fiinţă moartă,fiinţă pământească.

Solitudinea socială

Mereu îşi înalţă privirea
noi edificii solemne;
Pământul se-nalţă-n lumină,
iar eu mă scufund prin regrete...

Întregul univers se înalţă
În a gloriei frumoasă lumină,
doar eu am ales întuneric
şi cântec macabru-n surdină.

Lumea în centru-i lumină,
la margini rămâne crepuscul.
Eu sunt un "există" mai singur,
"Există" aproape minuscul.

Amestec vinul cu sânge,
apoi pe cadavre-l preling;
cadavrele reci se-nfioară,
iar voci tenebroase se sting.

Şi lumea străluceşte aievea,
Eu stau şi-o privesc din crepuscul
căci sunt un "există" mai singur,
Un "există" aproape minuscul.

Răscoala unui eu rătăcitor

Lumea mea nu e a voastră,
E lumea vie dintre morţi,
Eu o trăiesc şi o-nţeleg
Mai bine decât puteţi voi toţi.

Nu concentrează ineditul,
Nu e o lume ideală,
E doar un spaţiu fără oameni,
O lume pură, spirituală.

E-un cerc prin care mă învârt
Când vă refuz,când vă resping,
Când mă vedeţi tot indispusă,
Fantasme albe mă cuprind.

Şi beau gustând cu patimă
Dintr-un pahar plin cu pelin,
Ce mi-l oferă ca să-mi mângâi
Sufletul cu-amar venin.

Epilogul Naturans

Pe malul unei ape dulci,
Cu unde line, termurânde,
O nalucă se iveşte
Şi în murmuru-i pătrunde.

Cerurile argintii
Scuipă flăcări, se topesc,
Se cutremură pământul,
De stânci groase se izbesc.

Soarele se contopeşte
Cu sclipiciul mândrei lune
Şi apoi se-mbrăţişează
Stelele ca să-i cunune.

Câtă dragoste în dânsa
Când priveşte mândrul soare...!
Îl atinge, îl desmiardă
Şi-l sărută cu ardoare.

Un salcâm cu trunchi cojit
Scap-o lacrimă prin gene
Ramurile aplecându-şi,
Îmcruntându-şi lungi sprâncene.

Oftatu-i e apăsător
Gândindu-se la tot ce-a fost,
Cum trece timpul peste lume,
Cum trece totul fără rost.

Zece gloanţe

Am zece gloanţe în mâini,
Dar timpu-mi răpeşte puterea.
Am învăţat că acesta e preţul
Plătit ca să simt mângâierea.

Un glonte pierdut e o rană,
O speranţă în minus din mine,
Oftatul adânc ce mă-ndeamnă
Treptat să mă-ndrept către tine.

Pistoale umane mânjite,
Durere şi sânge, război
Şi lacrimi ce curăţă răni
Şi oameni sufocaţi de nevoi.

Un glonte pentru iubire,
Al doilea e libertate,
Al treilea pentru-nplinire,
Iar unul pentru dreptate.

Alt glonte îl pierd pentru pace
Şi-un altul pentru găsire,
Alt glonte pentru speranţă
Şi altul spre mântuire.

Şi iată că lupt doar cu două:
Unul îl dau pentru suflet,
Iar altul pentru sfârşit,
Deşi nu reuşesc să mă-ncumet
Să spun c-am pierdut, deşi ştiu
Că viaţa-n esenţă-i o luptă,
Iar când renunţi e mult prea târziu.