Ecou

Vino veșted și te-așează-n vii de struguri albi
Unde păgâne duhuri vor petrece vinul pe buzele tale!
Un gust amar și dulce,
Mirosul de verdeață,
Vino verde și pătrunde
în inima-mi de gheață!
Vino val de verde vorbă
sub seninul sens subtil,

Vino-n veci veninul vocii
să sorbească Sol senil.

Dă-mi din dar dorul de ducă,
loc deloc să n-am în loc,
Dă-mi din dar dureri de dor,
dă-mi în loc să n-am deloc!
Într-a ta târcoală tace
Un orgoliu stânjenit...
Cum ar fi să-l lași în pace?
Lasă-ți eul dojenit
să cunoască libertatatea,
să se-apuce de iubit!

Sufletu-mi e plămădeala
mult lăsată la dospit;
Inima-ți este cuptorul
unde-ar sta la rumenit.

Teamă ți-e de duhuri rele?
Doar păgâne-s ale mele;
sunt regină printre ele
și nu-s regina celor rele.
Dă-mi iubirea ta din minte
Să mă cuprindă-n istețimi,
Să-mi alerteze iute pulsul,
Să simt fiori din adâncimi.

Te-aștept în patu-mi gol și sumbru
Să-mi luminezi somnul cel gol,
Te-aștept să-mi vii cu pasul sobru
Să-mi dai inimii un rol!
Dar vino și descătușează
Regina de stafii tăcute,
Dar vino verde și dă viață
Unei femei demult pierdute.

E cenușiu și rece patul,
iar baldachinul învechit...
Te-aștept să vii deși nu știu
De mai trăiesc sau am murit.