străbătându-mi trupul
precum simt
corzile chitarei căldura
degetelor vibrând la fiecare atingere.
M-am bucurat de el
precum se bucură copiii de primăvară,
când
conceptul renaşterii ia fiinţă,
iar iluzia iubirii prinde aripi.
L-am atins cu atâta ardoare
precum atinge ploaia pământul,
aşa cum umbra
nopţii atinge văzduhul
când androginul se uneşte-n poeme.
M-am bucurat de el,
i-am simţit căldura buzelor moi,
l-am atins cu atâta ardoare,
dar ne-am prăbuşit amândoi
într-un ocean infinit cu noroi
în care toţi plâng că-s goi.
De ce nu pot privi înapoi?
De ce s-au pornit orizontalele ploi?
Explozii şi tunuri anunţă război,
Pielea-mi se umple de galben puroi,
În juru-mi duhneşte a putred gunoi.
Închizându-mi ochii mă văd
Cum de-o mână te-apuc şi te trag
din marele ocean plin de noroi
Ne înălţăm treptat ca nişte eroi
Şi ţi-am simţit căldura buzelor moi,
M-am bucurat de tine
Şi te-am atins cu atâta ardoare
La fel cum un pictor pune culoare
într-un tablou presărat de albă ninsoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu