Debandada nocturnă

Şi i-am simţit căldura buzelor moi
străbătându-mi trupul
precum simt
corzile chitarei căldura
degetelor vibrând la fiecare atingere.

M-am bucurat de el
precum se bucură copiii de primăvară,
când
conceptul renaşterii ia fiinţă,
iar iluzia iubirii prinde aripi.

L-am atins cu atâta ardoare
precum atinge ploaia pământul,
aşa cum umbra
nopţii atinge văzduhul
când androginul se uneşte-n poeme.

M-am bucurat de el,
i-am simţit căldura buzelor moi,
l-am atins cu atâta ardoare,
dar ne-am prăbuşit amândoi
într-un ocean infinit cu noroi
în care toţi plâng că-s goi.

De ce nu pot privi înapoi?
De ce s-au pornit orizontalele ploi?
Explozii şi tunuri anunţă război,
Pielea-mi se umple de galben puroi,
În juru-mi duhneşte a putred gunoi.

Închizându-mi ochii mă văd
Cum de-o mână te-apuc şi te trag
din marele ocean plin de noroi
Ne înălţăm treptat ca nişte eroi
Şi ţi-am simţit căldura buzelor moi,
M-am bucurat de tine
Şi te-am atins cu atâta ardoare
La fel cum un pictor pune culoare
într-un tablou presărat de albă ninsoare.

Neguri vremelnice

Fum,mult fum şi ceaţă.
E negru,prea negru şi ...
De ce tace trenul venind către mine?
Oare cum nu aud scârţâitul pe şine?

Şi vântul bate.
Miros de câmp îmbietor,
Miros de flori,de primăvară.
E soare,soare ce iese dintre nori
Şi mă bucur de toate,
Căci trenul se-ndreaptă spre mine,
Dar eu nu aud scârţâitul pe şine
Şi tac aşteptând ca ziua de mâine
Să zacă-n neant fără ruşine.

Iar trenul tace pe şine.

Porunca Demonului

Ploaia-i răspunsul din Iad,
iar vocea Satanei e vântul.

Rugina nu e culoare,
Voci mute şi reci clocotesc ,
soarele nu mai răsare,
ţigările nu-mi mai tihnesc.

Fulgii de nea se presară,
umbre ciudate-mi zâmbesc;
în grabă-mi aprind o ţigară,
picioru-n zăpadă-l rotesc.

Cântecul morţii mă cheamă,
îmi sprijin degete-n tâmple,
mă-ntreb de ce-mi este teamă,
ce poate să mi se întâmple.


Adulmec miros de cadavru,
Cu poftă trag din ţigară.
Aştept, dar degeaba aştept
Trenul s-ajungă în gară.

Soliloc

Ia,vino şi vorbeşte-mi!
te-ascult întreaga noapte...
Tăceri demonice mă-ndreaptă
spre tine printre şoapte.

Taina fiecărei clipe
ce arde timpul dintre noi
se-ascunde-n promisiuni deşarte
ce-au risipit mii de nevoi.

Ascult mereu durerea ta
prin ticăiala unui ceas.
Sorbind cafea,fumând tabac
conştientizez ce-a mai rămas.

O linişte prin clar-obscur;
doar ploaia-n geam îmi spune iar
că-s singură-ntr-un bar murdar
şi-n gură am un gust amar.