Moartea care duce spre moarte

Neîmplinirea viselor trecute
Acum e cenuşa care spulberă fum,
E apusul tomnatic şi umed de-a pururi
Ce-a învelit un suflet în veşminte de scrum.

Ai aripa ruptă şi trup îndurerat,
Albul ocular ţi-e înmuiat în sânge,
De mâinile-ţi schingiuite poate ai uitat
Şi-n strigătul tău mut aud o voce cum plânge.

Un abur dulce de miros cadaveric
De suflete pierdute şi veşnic chinuite,
Te poartă spre Infernul ce zace-n întuneric
Şi geme printre trupuri de moarte putrezite.

Omul este trecător...

Cărare cu pietriş mărunt
E drumul meu către mormânt.
Cu flori albe eu păşesc
Pe cel drag ca să-l găsesc
În humă neagră îmbrăcat,
Căci în ţărână are pat.
Îmi curg şiroaie limpezi lacrimi,
Inima se scaldă-n patimi
Şi sufletul furios se zbate,
Însă mortul e departe.
Înapoi nu-l pot aduce,
În judecată-o să se-arunce.
Resemnarea îmi rămâne,
Doar dorul îl mai iau cu mine.

Renunt

Am făcut cripta amintirilor şi las în urma mea întreaga viaţă de până acum..
Orice sfârşit e prilejul a altor o mie de noi începuturi.
Pentru ultima dată aduc flori acestui mormânt,oferind o atingere caldă gândurilor ce mă petrec şi mă dor...
Destinul s-a jucat cu mine şi m-a pus acum dinaintea unei răscruci.
Nu ştiu ce alegere să fac,nu ştiu pe ce drum ar trebui să apuc,
Nu ştiu nimic din ce mi-ar putea fi benefic sau dăunător,
Nu vreau decât să-mi fie în cale ieşirea din zbuciumul ce mă mistuie...
Se spune că în spatele omului e cineva care îl ajută să înainteze
Şi tind să cred că am rămas în singurătate, lipsită de paşii îndrumători,
Fapt pentru care speranţa mea şi-a luat zborul şi nu s-a mai întors, lumea mea s-a prăbuşit,cerul nu mai e cer pentru mine,soarele nu mai e soare...nimic nu mai are sens...

Dorinţe

Sub umbra veşnicei uitări
Aş dori să mă pitesc,
Să te-arunc în spume albe
Ale-oceanului ceresc…

Ţi-aş face aripi din mătase
Şi te-aş avânta spre nori,
Dar mi-ai lua şi tinereţea
Dintre anii trecători…

Ţi-aş croi un drum din perle
Pe care să păşeşti în viaţă…
Cu migală aş potrivi
Fiecare fir de aţă.

Ţi-aş trece inima prin aur,
Din ea egidă aş lucra
Ca să înfrunţi întreaga oaste
A răului din viaţa ta.

Aş ursi un alt destin
Numai să-ţi alin durerea,
Dar în care să-mi rămână
Aievea, eternă mângâierea…