Paşii tãi se pierd în volburile nopţii pe drumul pustiit…
Eşti plin de nepãsare,fãrã sentiment când te gândeşti la mine
Şi-acum când te zãresc îmi amintesc de noi, dar mai ales de tine:
Atunci când mã iubeai, când mã voiai alãturi,
Când mi-ascultai tãcerea şi luai aminte tot
Fãrã a fi nevoie de o şoaptã de rãspuns
Pentru a-mi ghici subtil un sentiment ascuns.
Când ochii noştri cu lacrimi şiruind
Îşi vorbeau suav ca noi sã ne-nţelegem,
Prin simpla mângâiere, prin blândul tãu sãrut
Noi ne-am unit de-a pururi şi din profan ne-am rupt.
Cu chipul sticluind, cu umbra ta de gheaţã,
Cu gura ta amarã zâmbete ilustrai
Şi mã simţeam o muzã a înscenãrii tale
Unde jucam rolul celei ce-o urai.
Şi câtã suferinţã urmatã de regrete,
Şi cât-amãrãciune în mreje m-a cuprins,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu