Colecţionez amintiri nefericite
Într-o grea cutie de plumb.
Nici nu apucă aşterne-s-ar praful
Căci iarăşi în dânsa m-afund.
Rar mai apuc a cuprinde-ntr-o mână
O blândă mângâiere senină...
Rar mai pătrunde-n coloratele griuri
O bună intenţie străină.
Dar chiar şi atunci sărmanele chipuri
Din zâmbetul lumii-nsorite
Poartă ecoul demonic de spaimă
Şi-apar ca fantasme de viaţă gonite.
Astfel rămân cu strânsele lacrimi,
Suferinţe din timpul tăcut,
Le-nţeleg şi le-aştept de-a pururi sa fie
Mărturii de suflet pierdut.
Un comentariu:
Suuper mortala poezia...atinge...ca toate de aici...de altfel:X
Trimiteți un comentariu