Distorsionarea unei realităţi predefinite

Femeie...
un gol stingher sălăşluieşte-n tine, femeie!

E şarpele ce sâsâie în măduva spinării tale,
femeie,
şi-ţi cutremură trupul bolnav, femeie!
Rătăcind într-un decor campestru, restrânge-ţi goliciunea şi dă-le ochilor să poarte plăcerea lumii şi a trupului.
Femeie,
iubirea nu-i decât un mit
 ispititor, râvnit,
dar nu uita cumva vreodată...
Mitu-i mit.
Şi viaţa însăşi este-un vis.
Deschide ale morţii porţi
şi vei zbura, tu, pasăre măiastră
aşa cum niciodată n-ai să poţi
nici chiar în zarea limpede de-albastră.

Ce-i drept...
exuberanţa roşului din iad nu compensează calmul unui cer senin,
dar nu-i decât iluzie,
femeie,
imagine distorsionată.
Plăcerea e intensitate şi asta cere, femeie.
Iadul cere chin
acelora ce-i aparţin.
Din neguri fumegând survin
gargui pribegi cu chip placid
ce cremaţiunea ţi-o decid
şi-n Iad de-a pururi te închid.
Dar nu te teme, femeie!
Matca focului nu doare aşa ca cea a poftei de iubire.
Aură diurnă, deşi văpăi pe trup,
decât efervescenţă de suflet abătut.