Bolta plumburie apasă codrul veşted,
Frunze moarte printre crengi se rătăcesc,
Frângându-se aspru sub tălpile mele,
Adieri fierbinţi obrajii mi-i răcesc.
Văzduhul static cheamă simţurile mele,
O-nfiorare-a fricii îmi străbate trupul,
Intuind prezenţa strigoiului oniric
Ce-mi alungă paşii şi îmi răpeşte suflul.
Inima-mi îngheaţă sub groaznica temoare,
Cu toate ca n-o văd o simt mereu aproape
De parcă mă urmează,de parcă mă cuprinde
Prizonieră-n spaţiul tainicelor şoapte.
O lumină albă a spiritualităţii
A încolţit în mine, mă-ndeamnă spre scăpare,
Îmi iuţeşte pasul, alerg înspăimântată,
Căutând zadarnic o poartă de salvare.
Corzile viorii din psihicul uman
A creionat pasteluri de veşnice-amintiri
Care prin anamneză mi se succed în minte
Descătuşând în mine propriile trăiri.
30 aprilie 2009
17 aprilie 2009
Gând ludic
Colecţionez amintiri nefericite
Într-o grea cutie de plumb.
Nici nu apucă aşterne-s-ar praful
Căci iarăşi în dânsa m-afund.
Rar mai apuc a cuprinde-ntr-o mână
O blândă mângâiere senină...
Rar mai pătrunde-n coloratele griuri
O bună intenţie străină.
Dar chiar şi atunci sărmanele chipuri
Din zâmbetul lumii-nsorite
Poartă ecoul demonic de spaimă
Şi-apar ca fantasme de viaţă gonite.
Astfel rămân cu strânsele lacrimi,
Suferinţe din timpul tăcut,
Le-nţeleg şi le-aştept de-a pururi sa fie
Mărturii de suflet pierdut.
Într-o grea cutie de plumb.
Nici nu apucă aşterne-s-ar praful
Căci iarăşi în dânsa m-afund.
Rar mai apuc a cuprinde-ntr-o mână
O blândă mângâiere senină...
Rar mai pătrunde-n coloratele griuri
O bună intenţie străină.
Dar chiar şi atunci sărmanele chipuri
Din zâmbetul lumii-nsorite
Poartă ecoul demonic de spaimă
Şi-apar ca fantasme de viaţă gonite.
Astfel rămân cu strânsele lacrimi,
Suferinţe din timpul tăcut,
Le-nţeleg şi le-aştept de-a pururi sa fie
Mărturii de suflet pierdut.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)